Ne-am mutat!!!!!! Va asteptam pe noul site www.control-med.com

5955251-smiling-medical-doctors-with-stethoscope-isolated-over-white-background.jpg
Picture1.png

PSIHO-ONCOLOGIE

Lucrezi cu bolnavul de cancer? Imprimare Email

Rezumat:
Stresul profesional reprezintă o categorie de stres foarte importantă din punct de vedere al adaptării optime la locul de muncă. Randamentul, eficienţa personală sunt factori care influenţează direct stima de sine şi funcţionarea persoanei. O importantă acţiune de prevenire a instalării oboselii cronice şi a stresului o reprezintă aplicarea unor strategii de management a stresului.
Cuvinte cheie:
stres, vulnerabilitate, adaptare, burnout, managementul stresului.

Adaptare şi stres
Debutul în orice profesie este deopotrivă dificil, stresant, dar şi stimulativ, oricât de pregătit profesional este noul intrat în câmpul muncii. Condiţia de bază pentru angajarea în învăţământ este dată de absolvirea modulului pedagogic în perioada de formare iniţială, însă nu reprezintă suficienţă, deoarece dificultăţile, complexitatea situaţiilor cu care se vor confrunta tinerii angajaţi nu sunt cunoscute complet, nici măcar din punct de vedere teoretic.
Nicio pregătire prealabilă, de altfel, oricât de bine ar fi făcută, nu poate elimina total problemele cu care se vor confrunta debutanţii, deoarece se ştie că cel mai puţin previzibil în această ecuaţie descrisă de procesul de învăţământ este elevul.
Enăchescu, analizând suprasolicitarea sub acţiunea unor factori stresanţi din mediul extern (biologic, psiho-social, profesional, şcolar, familial, etc.) ierarhizează, ca etape ale adaptării profesionale:
• Surmenajul cu scăderea atenţiei, a interesului pentru muncă, urmat de fenomene de decompensare - randament scăzut, dezinteres, etc.;
• Oboseala, ca urmare a suprasolicitării, cu manifestarea unei stări de indispoziţie, epuizare fizică şi nervoasă, deficit de atenţie şi frecvente erori;
• Epuizarea nervoasă cu manifestări de nelinişte, iritabilitate, astenie fizică şi intelectuală, cefalee, ameţeli, cu forma cronicizată denumită „nevroza de supasolicitare".
Atunci când vorbim de probleme de adaptare şi situaţii care generează stres la locul de muncă, schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor generează stresul situaţional, denumit şi stres cultural.
Problemele cel mai des evidenţiate de cadrele didactice debutante, subliniate de M Craşovan (2005) sunt legate de:
• comunicarea cu elevii;
• rezolvarea situaţiilor conflictuale;
• relaţiile cadru didactic - elevi - părinţi;
• situaţii tensionate cu colegii sau superiorii;
• proiectare didactică;
• modalităţi de evaluare.
Pot fi adăugate sau suprapuse, de asemenea:
• lipsa experienţei în domeniul profesional;
• neîncredere în forţele proprii;
• cunoştinţe practice insuficiente, iar teoretice ineficiente în practică;
• neîmpliniri legate de nevoile, aspiraţiile, aşteptările personale;
• restricţii impuse de autoritate;
• insatisfacţii legate de evaluarea performanţei.
Dificultăţi caracteristice începutului carierei cadrului didactic surprinse de I.Radu, M.Ionescu (1987):
• dificultăţi de a găsi un limbaj accesibil elevilor, conforme cu posibilităţile lor de înţelegere;
• necunoaşterea psihologiei şcolarului şi dificultatea relaţionării profesor-elev;
• erori în apreciere şi notarea performanţelor elevilor;
• organizarea şi realizarea cu dificultate a lecţiilor practice;
• lipsa experienţei în munca de diriginte;
• nestăpânirea elevilor cu dificutăţi de învăţare ori tulburări de comportament.
Dintre atributele care pot defini un climat tensionat pe care îl poate trăi un profesor, chiar de la debutul activităţii sale, sunt: frustrare, nepăsare, distanţare afectivă, neangajare, autoritate, restrictivitate, evidenţiate în cadrul relaţiilor sociale la clasă, al gradului de încredere-neîncredere între profesori, în tipul de autoritate exercitat, manifest la nivelul instituţiei de învăţământ. Astfel, asupra individului, care prezintă în mod particular nivel de anxietate, manifestări nevrotice, toleranţă la situaţii incerte, se răsfrâng surse de stres legate de:
• rolul exercitat în organizaţie;
• aspecte ale dezvoltării carierei profesionale;
• relaţiile profesionale la locul de muncă;
• structura şi climatul organizaţional.
Starea subiectivă de stres, inerentă în orice situaţie pentru care o persoană nu deţine controlul, rezultă din interacţiunea şi confruntarea a trei componente:
• factorii generatori de stres - probleme/dificultăţi legate de instituţia sau relaţiile din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea individul;
• resursele persoanei de a face faţă factorilor stresori - capacităţi şi abilităţi ale persoanei de natură cognitivă, emoţională, comportamentală de a reduce, diminua ori tolera acţiunea factorilor stresori; de maniera în care persoana percepe situaţia, îşi evaluează corespunzător resursele poate fi protejată de acţiunea distructivă a factorilor de stres (factori psihologici individuali ce pot folosi: stima de sine pozitivă, optimism, perseverenţă);
•  reacţii specifice ale persoanei - răspunsurile la acţiunea factorilor stresori, care pot fi de natură fiziologică, cognitivă emoţională, comportamentală., iar la nivel organizaţional se pot manifesta în forma absenteismului, productivităţii/randamentului scăzut, izolării, insatisfacţiei în muncă, reducererii responsabilităţii, reducerii loialităţii faţă de organizaţie, demisiei.
Stresul organizaţional poate fi definit ca fiind răspunsuri fizice şi emoţionale, vătămătoare, ce apar atunci când solicitările locului de muncă nu corespund capacităţilor, resurselor, trebuinţelor persoanei, putând conduce la deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.
Se pare că, conform statisticilor europene, stresul este astăzi a doua problemă de sănătate în muncă, ca răspândire, afectând 28% dintre lucrătorii din Uniunea Europeană, respectiv peste 40 de milioane de persoane, inclusiv lucrători tineri.
Confruntat cu situaţii stresante, omul şi-a dezvoltat mecanisme prin care să facă faţă stresului, mecanisme specifice de apărare psihică faţă de acţiunea factorilor stresori  numite mecanisme de coping. În acest sens, C. Hayes oferă the Coping Triangle, o ecuaţie simplă de calcul, o structură logică ce stă de altfel la baza terapiei cognitiv-comportamentale, pentru identificarea presiunii situaţiei stresante, inclusiv în cazul cadrelor didactice. Această formulă, aplicată în diferite contexte şi situaţii se prezintă sub forma:  [Stres = factor stresor  /percepţie + suport].
Importanţa acestui model de explicare a situaţiei stresante din perspectiva individului, rezidă în identificarea nevoilor, gândurilor, acţiunilor curente care reclamă nevoia de suport, crearea unei balanţe loc de muncă-viaţa personală, reactualizarea raţiunii pentru care se doreşte a fi cadru didactic.
Evaluarea situaţiilor considerate ameninţătoare este determinată de două categorii de factori: situaţionali şi personali. Factorii situaţionali se referă la noutatea, severitatea, ambiguitatea, iminenţa, durata, predictibilitatea stimulilor. Evaluarea situaţiei ca ameninţătoare sau ca situaţie - problemă este determinată în principiu de şase tipuri de condiţii:
• ameninţarea integrităţii fizice;
• anticiparea eşecului a cărui consecinţe duce la o trăire negativă;
• autodezaprobarea eşecului;
• dezaprobarea din partea celorlalţi pentru neconfirmarea expectanţei;
• destabilizarea lumii personale, sociale şi culturale a persoanei;
• interferarea acţiunii altora cu valorile şi convingerile personale.

Vulnerabilitate şi rezistenţă la stres
Vulnerabilitatea la stres, noţiune analizată amănunţit cu ani în urmă de Kourilsky la astmatici, se constituie pe parcursul biografiei subiectului, în funcţie de traumele psiho-afective, experienţe ale unor stresuri psihice cu rezonanţă majoră, incluzând modul cum a reuşit să le domine. O importanţă deosebi¬tă o au şi interacţiunile subiectului cu o serie de factori de mediu social - familial, pro¬fesional, instituţional etc.
Principalele trăsături de personalitate ce conferă vulnerabilitate la stres sunt urmatoarele:
• tendinţele interpretative pe un fond de susceptibilitate crescută;
• rigiditate, încăpăţânare;
• tendinţe pronunţate egocentriste, de autoconformare;
• tendinţe obsesive şi fobice, pe un fond psihic anxios;
• impulsivitate, emotivitate crescută;
• agresivitate, înclinaţie spre violenţă.
Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres, manifestând:
• siguranţa de sine în diferite situaţii, credinţa că pentru orice situaţie are rezolvare;
• schimbarea este considerată nu ca o ameninţare, ci mai degrabă o provocare la competiţie;
• capacitatea de a-şi asuma riscuri, de a privi riscul ca un mod de a mai învăţa ceva nou;
• implicarea profundă în viaţa profesioanlă şi personală;
• flexibilitatea în opinii şi în acţiuni, libertate de exprimare;
• conştientizarea faptului că nu pot schimba situaţiile stresante, dar le pot accepta şi depăşi etc.
Spre deosebire de alte profesiuni în care experienţa şi complexitatea executării sarcinilor se dobândesc pe parcurs, cadrul didactic se confruntă din prima zi de muncă cu situaţii la care este supus şi un dascăl cu experienţă, şi în egală măsură trebuie să dea un randament crescut (în predare, îndrumare, consiliere, evaluare, organizarea diverselor activităţi etc), deoarece un copil nu aşteaptă să creşti profesional sau să creşti o dată cu el, ci are nevoie de un profesor stăpân pe propria meserie. Astfel, simtomele stresului ocupaţional sunt identificate la nivelul angajatului prin dificultatea de adaptare ce poate duce chiar la trăirea stării de epuizare, nemaiputând gestiona corespunzător situaţiile dificile, dar şi la nivelul instituţiei asupra căreia se răsfrânge existenţa unui mediu stresant, iar consecinţele unui astfel de mediu implică mult prea multe persoane.
Dacă oferirea unui suport teoretic în perioada de formare iniţială în ceea ce priveşte avertizarea asupra confruntării debutantului în activitatea didactică cu situaţii dificile, tensionate, generatoare de stres nu există sau prea puţin aprofundat,  lipsa de comunicare, de colaborare între cadrele didactice accentuează trăirea dificilă a perioadei de debut pentru tânărul cadru didactic. Suportul de care are nevoie cadrul didactic, în aceste condiţii, în debutul său de carieră i l-ar oferi mentorul de stagiatură.   

Stres vs. sindromul de extenuare (burnout)
Cercetările recente asupra consecinţelor stresului cronic au impus în literatură un nou concept, şi anume sindromul de extenuare (burnout) caracterizat prin:
• epuizarea emoţională;
• epuizare fizică;
• epuizare mentală.
Epuizarea se exprimă în: aplatizare afectivă, depersonalizare, scăderea realizărilor personale.
Sindromul de extenuare rezultă dintr-o implicare de lungă durată în activităţi profesionale cu oamenii şi este, în general, specific cadrelor didactice, medicale şi a celor din domeniul legislativ-juridic. Maslach si Jackson (1981)  propun urmatoarea definiţie ale burnout-ului: un sindrom de epuizare emoţionalä, de depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional alături de alţii (M. Zlate, 2007, p. 604).
Analizate comparativ, noţiunile stres - burnout au arii de cuprindere şi conţinuturi asemănătoare, dar şi diferite. Stresul are o extensie mai mare, el find întâlnit atât în sfera vieţii profesionale, cât şi în cea a vieţii private, extraprofesionale, pe când burnout-ul este specific sferei vieţii profesionale. Stresul este rezultatul unei tensiuni pasagere, burnout-ul al unei tensiuni continue, permanente. Stresul este un termen generic care se refera la procesele de adaptare temporare acompaniate de simptome mentale fizice, în contrast, burnout-ul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de adaptare care rezultă dintr-un dezechilibru pe termen lung între exigenţe, resurse, deci al unui stres profesional prelungit (M.Zlate, 2007, p 604). Aşadar, dacă stresul are un caracter episodic, burnout-ul se caracterizeaza prin permanenţă.
Stresul este mai psihologizat, burnout-ul conţine mai multe aspecte obiective, sociale. În stres nu atât stimulul stresant ca atare contează, ci şi perceperea lui de către individ ca fiind stresant. În burnout caracteristicile şi constrângerile reale ale vieţii profesionale trec în prim-plan. Burnout-ul apare atunci când individul nu mai face faţă constrângerilor profesionale, resimţind „investiţiile" lui relaţionale iniţiale.
Stresul există independent de burnout, pe când acesta din urmă este indispensabil legat de stres. Stresul bine gestionat poate fi depăşit.  În schimb, stresul incorect sau prost gestionat se poate converti În bornout.
Termenul de burnout (a arde complet) denumeşte sindromul stresului cronic la locul de muncă. Este descris ca un proces ce se dezvoltă lent, fără simptome şi care duce la epuizare emoţională şi retragere socială. Este o stare de epuizare fizică, emoţională şi mentală cauzată de implicarea pe termen lung în situaţii solicitante emoţional.
O prezentare a sindromului burnout a fost facută de Maslach şi Jackson (1986), identificând 3 dimensiuni: a) depersonalizarea - persoana se distanţează de celeşalte persoane b) reducerea realizărilor personale c) epuizare emoţională - persoana se simte golită de resurse emoţionale personale şi devine foarte vulnerabilă la factori generatori de stres. Starea de burnout este cauzata de expunerea la stresul profesional şi adesea este însoţită de depresie
Burnout reprezintă o stare de tensiune extremă şi specifică, declanşat de stresul ocupaţional de durată, având manifestări negative în plan comportamental, psihologic, psihofiziologic. Pot declanşa:
• tulburări ale somnului;
• tulburări digestive;
• scădere a eficienţei în muncă;
• senzaţie progresivă de epuizare cu răsfrângere asupra mediului familial;
• iritabilitate faţă de cei apropiaţi;
• lipsa dialogului;
• senzaţia de a fi în alta parte, departe de prezent;
• impresia că munca invadează totul, inclusiv viaţa privată.
Sindromul burnout este o noţiune nouă, utilizată tocmai pentru a insista asupra acelor situaţii în care individual apare consumat, slabit de munca sa, fiind vorba de o stare de epuizare, atât fizică cât şi psihică, caracterizată prin prezenţa următoarelor simptome:
• oboseala intensă cu dureri difuze şi tulburări de somn;
• un sentiment de "dezumanizare" care se traduce printr-o detaşare emoţională din ce în ce mai evidentă, mergând chiar până la absenţa emoţiilor faţă de alţii, dacă nu chiar o totală indiferenţă la suferinţa lor;
• decepţie faţă de profesie şi sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectivă, impresia de incapacitate de a-i ajuta pe alţii.
Acest sindrom de epuizare profesională îi afectează mai ales pe aceia care au ales să-şi ajute semenul (profesori, personal medical, educatori), care se dăruiesc pe sine mai mult decât să aştepte recompensa muncii lor. Situaţii declanşatoare posibile:
• efort crescut, fără rezultat;
• aşteptări prea mari;
• pierderea speranţei într-un viitor mai bun;
• furie îndreptată către ceilalţi;
• epuizare mentala şi fizică;
• sentimente de disperare şi lipsa speranţei.
Paşi importanţi care diminuează sindromul de epuizare profesională (de burnout):
• refacerea resurselor fizice şi psihice;
• renunţarea la iluzii şi stabilirea unor aşteptări realiste;
• recunoşterea  faptului că nu munca din greu este soluţia;
• raţionalizarea  eforturilor conform cu rezultatele pe care le aduc;
• fixarea unor obiective fixe, stabile pe termen lung;
• gândire pozitivă;
• evitarea de a căuta vinovat în celălalt;
• reluarea legăturile cu prietenii şi familia;
• asigurarea activităţilor care generează plăcere, confort;
• respectarea timpului de odihnă, masă, pauze.

Managementul stresului
Un management adecvat al stresului, respectiv gestionarea şi controlul emoţiilor, reacţiilor în situaţii percepute ca dificile, generatoare de stres, ar presupune câteva aspecte esenţiale:
• informarea cu privire la situaţii, surse care pot deveni factori stresori, facilitând anticiparea unor posibile strategii de înfruntare a situaţiilor dificile;
• dezvoltarea, consolidarea stimei de sine, prin stabilirea unor scopuri realiste, posibil de atins, credinţa autosuficienţei, motivaţia pentru implicarea în rezolvarea sarcinilor;
• dobândirea (învăţarea) unor abilităţi, metode şi tehnici de luare a deciziiilor optime şi de rezolvare a problemelor,  dobândirea unor tehnici de rezolvare a conflictelor, de colaborare pozitivă cu ceilalţi menite să asigure succesul în activitate;
• suport social adecvat, prin gestionarea unor relaţii de parteneriat profesional cu persoane competente ce pot oferi sprijin, ajutor, consultanţă.
În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să găsească modalităţi de adaptare în faţa unor situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ, perceput la nivel moderat, el poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situaţii. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică ori tulburări de natură psihologică.
În contextul organizaţional, stresul poate genera adesea adaptări inadecvate la situaţii, de aceea aflat sub presiune, ameninţări, omul reacţionează după legea luptă sau fugi. Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios sănătatea fizică şi psihică a omului.
Câteva soluţii ale depăşirii, prevenirii, înlăturării surselor, efectelor stresului ocupaţional pot fi: învăţarea unor metode de relaxare, învăţarea unor metode de rezolvare a problemelor şi luare de decizii, dezvoltarea unor strategii de identificare şi rezolvare a situaţiilor conflictuale, menţinerea echilibrului emoţional: dezvoltarea unei relaţii satisfăcătoare cu cei din jur, stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat, mentinerea unei imaginii de sine pozitive - dezvoltarea stimei de sine, valorizarea performanţelor, gândire pozitivă, dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos (menţinerea unei greutăţi normale, practicarea regulată a exerciţiilor fizice, renunţarea la consumul de alcool şi a tutunului), învăţarea unor strategii de adaptare la stres, de gestionare eficientă a acesteia prin:
• reducerea condiţiilor stresante din mediu;
• informarea privind posibile surse de stres;
• conştientizarea reacţiilor la stres;
• tehnici de dezvoltare a toleranţei la stres.
De asemenea, dezvoltarea asertivitatii, comunicarii pozitive cu ceilalti elimină semnificativ factorii de stres la locul de muncă, şi nu numai. Comunicarea asertivä, ca sursa a adecvării sociale, s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare eficientă la situaţii conflictuale interpersonale. Asertivitatea prin schimbarea atitudinii comportamentale are ca şi consecinţe pe termen lung îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de luare de decizii responsabile. Exprimarea emoţiilor, utilizând o comunicare directă, deschisă şi onestă, determină creşterea încrederii în sine, în ceilalţi, a câştigarea respectului semenilor, de exprimare a emoţiilor şi gândurilor într-un mod plăcut, nederanjant, împărtăşirea opiniilor şi experienţelor cu ceilalţi, a trăirilor pozitive, negative fără cenzură şi fără a deranja sau a fi deranjat sunt tot atâtea condiţii ale unei comunicări asertive şi deci a unui management eficient al stresului.

• Sindromul de oboseala cronica este o tulburare ce se manifesta printr-o conditie de oboseala persistenta, severa, sau plictiseala.

Cauza exacta a acestui sindrom este necunoscuta.

Studiile sugereaza ca sindromul de oboseala cronica poate fi cauzat de o inflamare la nivelul sistemului nervos dar si alti factori precum varsta, bolile anterioare, stresul sau mediul.

Apare cel mai frecvent la femeile cu varsta intre 30 si 50 de ani.

The Centers for Disease Control (CDC - Centrul de Control al Bolilor) descrie aceasta dereglare ca fiind o tulburare distincta, cu simptome specifice, semne fizice si care exclude alte posibile cauze.

Simptomele aparute in cadrul sindromului de oboseala cronica sunt similare cu cele ale celor mai frecvente infectii virale (dureri musculare, dureri de cap si oboseala).

Principalele manifestari sunt cele de oboseala sau de epuizare si nu pot fi tratate prin repaus la pat.

Alte simptome:

- oboseala dureaza mai mult de 24 de ore dupa o serie de exercitii care sunt usor tolerate in mod normal;

- senzatie de disconfort (de neinsufletire, fara vioiciune) chiar dupa un somn care in mod obisnuit ar fi fost odihnitor;

- uitare sau alte simptome similare, inclusiv dificultati de concentrare, confuzie, iritabilitate;

- dureri de cap;

- dureri ale articulatiilor (artralgii migratoare);

- sensibilitate a ganglionilor limfatici in zona cervicala sau axiala;

- febra usoara;

- dureri musculare (mialgii);

- slabiciune musculara la nivelul intregului corp;

- durere in gat;

Medicii vor putea diagnostica acest sindrom numai dupa excluderea tuturor celorlalte cauze posibile cunoscute de oboseala, precum:

- dependenta de droguri;

- tulburari ale sistemului imunitar sau autoimunitar;

- infectii;

- boli de natura nervoasa sau musculara (cum ar fi scleroza multipla);

- boli endocrine (cum ar fi hipotiroidismul);

- alte boli (cum ar fi inima, rinichi, boli de ficat);

- boli psihice sau psihologice, in special depresie;

- tumori;

Un diagnostic de sindrom de oboseala cronica trebuie sa includa:

- absenta din alte cauze de oboseala cronica (cu exceptia depresiei);

- cel putin patru din alte simptome enumerate;

- oboseala extrema, prelungita;

Specifice intr-o anumita masura pentru diagnosticarea sindromului de oboseala cronica, urmatoarele rezultate ale testelor au fost intalnite mai frecvent la oamenii cu aceasta tulburare:

-umflaturi la nivelul creierului sau distrugerea unei parti din celulele nervoase (demielinizare) in urma unui examen RMN (Rezonanta Magnetica Nucleara);

-nivelul ridicat de celule albe specifice, comparativ cu alte tipuri de celule albe din sange;

- celulele albe specifice din sange (limfocitele) contin forme active de EBV (Epstein-Barr Virus) sau HHV-6 (Human Herpesvirus type 6);

La momentul actual, nu exista vreun remediu pentru sindromul de oboseala cronica, insa simptomele sunt tratate.

Unele din tratamentele propuse sunt:

- medicamente antivirale (Aciclovir);

- medicamente care sa lupte contra infectiilor (Nystatin);

- medicamente menite sa reduca durerea, disconfortul si febra;

- medicamente pentru tratarea anxietatii (antianxioase);

- medicamente pentru tratarea depresiei (antidepresive);

Unele medicamente pot provoca reactii adverse sau efecte secundare, care pot fi mai rele decat simptomele autentice ale sindromului de oboseala cronica.

Pacientii sunt incurajati sa duca o viata sociala activa, exercitiile fizice avand o contributie benefica asupra acestora.

Recuperarea completa variaza de la un pacient la altul si dureaza de la 6 luni la un an.

Studiile efectuate pana in prezent au aratat ca pacientii care au cerut tratament au avut mai multe sanse de recuperare completa decat cei care nu au solicitat deloc tratarea simptomelor.

Unele eventuale complicatii pot fi:

- depresie (legata atat de simptome, cat si de lipsa unui diagnostic);

- restrictii ale stilului de viata;

- efecte secundare si reactii adverse la tratamente;

- izolare sociala cauzata de oboseala;

Stresul constituie o reactie normala a organismului, care apare ca raspuns la o situatie de agresiune ce solicita din partea acestuia un efort de adaptare neobisnuit si rapid. Este o stare de punere in alerta, de mobilizare a fortelor organismului cu ocazia unui eveniment care necesita, pentru a fi stapanit, o cantitate mare de energie intr-un timp foarte scurt.

 

 

Sunt nenumarate situatiile susceptibile sa declanseze o astfel de stare de alerta. Acestea pot fi dificultatile vietii de zi cu zi (conflicte, boli, probleme financiare, doliu, nasterea unui copil, divort etc.) dar pot merge pana la situatii ce pun viata in pericol si care din fericire nu survin decat rar (accident, catastrofa, atentat, razboi).

 

 

Toleranta la stres se miscoreaza in toate situatiile in care organismul este slabit: bolile fizice si psihice, oboseala, scaderea in greutate, insomnia, alcoolismul etc. Poti fi "din nastere" mai sensibil in fata stresului: intr-adevar esti mai mult sau mai putin anxios din primele clipe de viata. Situatia in care te afli intervine de asemenea considerabil in aparitia stresului - saracia, izolarea sociala, somajul, singuratatea etc. - agravandu-l intr-o importanta masura.

 

 

Starea de alerta, de pregatire pentru actiune se manifesta pe plan fizic si psihic. Persoana in stare de stres devine palida, incepe sa tremure, i se accelereaza bataile inimii, muschii i se incordeaza, respiratia ii devine mai rapida. Simte un nod in gat si toate simturile devin hipersensibile la cea mai mica schimbare din mediul inconjurator. Astfel, reflexele sunt mai vii, gandirea inceteaza sa mai fie limpede si tensiunea emotionala se amplifica. De obicei aceasta mobilizare generala a organismuluiii permite sa faca fata situatiei.

 

 

Odata evenimentul depasit, amenintarea inlaturata sau conflictul rezolvat, survine un moment de destindere, in general placut, mai ales daca rezultatul se dovedeste a fi favorabil, urmat de o faza de relaxare si refacere.

 

 

Inadaptarea reprezinta disparitia capacitatii de a raspunde la o situatie noua sau de a face fata unui conflict. Individul inadaptabil e incapabil sa faca fata dificultatilor vietii in societate si propriilor exigente. In masura in care adaptarea este unul dintre criteriile de normalitate, inadaptarea este un semn de tulburare psihica.

 

 

In viata colectiva si sociala, inadaptarea este favorizata de stres, de alienare (conditii de locuit necorespunzatoare, somaj, imigratie etc.) si risca sa conduca la marginalizare (delicventa, toxicomanie, decadere psihica).

 

 

In unele cazuri starea de stres se poate prelungi. De exemplu in situatia in care nu se intrevede nici o solutie imediata pentru a demorsa factorul de stres. In aceasta situatie organismul nu intrevede in sine sau in jurul sau resursele necesare pentru depasirea factorului perturbant. In consecinta, el nu poate renunta la efort. Stresul se complica cu o stare de agitatie excesiva care corespunde anxietatii.

 

 

Anxietatea constituie un real semnal psihologic de alarma. Ea se declanseaza cand o situatie pare pe drept sau pe nedrept dificil de stapanit sau cand solutia ei nu se mai intrevede. O astfel de situatie pune la incercare echilibrul persoanei respective si solicita din partea organismului un efort de mobilizare suplimentar. Persoana lupta impotriva evenimentului "stresant", se zbate in sine si-si intensifica eforturile pe care trebuie sa le sustina cateodata timp indelungat.

 

 

Dar se intampla sa nu poata gasi o solutie convenabila. Aceasta depinde de rezistenta sa si de natura obstacolului ce urmeaza a fi depasit, de dificultatea acestuia, de miza sa (vitala sau doar morala). In acest caz survine mai devreme sau mai tarziu un anume grad de epuizare, din a carei consecinte mentionam o crestere a anxietatii ce intretine un joc vicios. Organismul se zbate, intrevede ca situatia ii scapa de sub control, intensifica mecanismele de compensare apeland si mai mult la resursele sale pentru a se mentine in ciuda tuturor elementelor potrivnice si pentru a incerca sa iasa invingator.

 

 

Daca mobilizarea intensa a resurselor fizice si psihice nu permite depasirea acestui moment dificil, organismul, care lupta intotdeauna in plus pentru a obtine o cantitate de energie pe care o cheltuieste cu masura, se afunda mai mult sau mai putin rapid intr-o stare de epuizare avansata atat pe plan fizic, cat si p 

Stresul constituie o reactie normala a organismului, care apare ca raspuns la o situatie de agresiune ce solicita din partea acestuia un efort de adaptare neobisnuit si rapid. Este o stare de punere in alerta, de mobilizare a fortelor organismului cu ocazia unui eveniment care necesita, pentru a fi stapanit, o cantitate mare de energie intr-un timp foarte scurt.

 

 

Sunt nenumarate situatiile susceptibile sa declanseze o astfel de stare de alerta. Acestea pot fi dificultatile vietii de zi cu zi (conflicte, boli, probleme financiare, doliu, nasterea unui copil, divort etc.) dar pot merge pana la situatii ce pun viata in pericol si care din fericire nu survin decat rar (accident, catastrofa, atentat, razboi).

 

 

Toleranta la stres se miscoreaza in toate situatiile in care organismul este slabit: bolile fizice si psihice, oboseala, scaderea in greutate, insomnia, alcoolismul etc. Poti fi "din nastere" mai sensibil in fata stresului: intr-adevar esti mai mult sau mai putin anxios din primele clipe de viata. Situatia in care te afli intervine de asemenea considerabil in aparitia stresului - saracia, izolarea sociala, somajul, singuratatea etc. - agravandu-l intr-o importanta masura.

 

 

Starea de alerta, de pregatire pentru actiune se manifesta pe plan fizic si psihic. Persoana in stare de stres devine palida, incepe sa tremure, i se accelereaza bataile inimii, muschii i se incordeaza, respiratia ii devine mai rapida. Simte un nod in gat si toate simturile devin hipersensibile la cea mai mica schimbare din mediul inconjurator. Astfel, reflexele sunt mai vii, gandirea inceteaza sa mai fie limpede si tensiunea emotionala se amplifica. De obicei aceasta mobilizare generala a organismuluiii permite sa faca fata situatiei.

 

 

Odata evenimentul depasit, amenintarea inlaturata sau conflictul rezolvat, survine un moment de destindere, in general placut, mai ales daca rezultatul se dovedeste a fi favorabil, urmat de o faza de relaxare si refacere.

 

 

Inadaptarea reprezinta disparitia capacitatii de a raspunde la o situatie noua sau de a face fata unui conflict. Individul inadaptabil e incapabil sa faca fata dificultatilor vietii in societate si propriilor exigente. In masura in care adaptarea este unul dintre criteriile de normalitate, inadaptarea este un semn de tulburare psihica.

 

 

In viata colectiva si sociala, inadaptarea este favorizata de stres, de alienare (conditii de locuit necorespunzatoare, somaj, imigratie etc.) si risca sa conduca la marginalizare (delicventa, toxicomanie, decadere psihica).

 

 

In unele cazuri starea de stres se poate prelungi. De exemplu in situatia in care nu se intrevede nici o solutie imediata pentru a demorsa factorul de stres. In aceasta situatie organismul nu intrevede in sine sau in jurul sau resursele necesare pentru depasirea factorului perturbant. In consecinta, el nu poate renunta la efort. Stresul se complica cu o stare de agitatie excesiva care corespunde anxietatii.

 

 

Anxietatea constituie un real semnal psihologic de alarma. Ea se declanseaza cand o situatie pare pe drept sau pe nedrept dificil de stapanit sau cand solutia ei nu se mai intrevede. O astfel de situatie pune la incercare echilibrul persoanei respective si solicita din partea organismului un efort de mobilizare suplimentar. Persoana lupta impotriva evenimentului "stresant", se zbate in sine si-si intensifica eforturile pe care trebuie sa le sustina cateodata timp indelungat.

 

 

Dar se intampla sa nu poata gasi o solutie convenabila. Aceasta depinde de rezistenta sa si de natura obstacolului ce urmeaza a fi depasit, de dificultatea acestuia, de miza sa (vitala sau doar morala). In acest caz survine mai devreme sau mai tarziu un anume grad de epuizare, din a carei consecinte mentionam o crestere a anxietatii ce intretine un joc vicios. Organismul se zbate, intrevede ca situatia ii scapa de sub control, intensifica mecanismele de compensare apeland si mai mult la resursele sale pentru a se mentine in ciuda tuturor elementelor potrivnice si pentru a incerca sa iasa invingator.

 

 

Daca mobilizarea intensa a resurselor fizice si psihice nu permite depasirea acestui moment dificil, organismul, care lupta intotdeauna in plus pentru a obtine o cantitate de energie pe care o cheltuieste cu masura, se afunda mai mult sau mai putin rapid intr-o stare de epuizare avansata atat pe plan fizic, cat si plan psihic.

  sursa:ASOCIATA DE PSIHOONCOLOGIE
50000000.png

Numele:



Email:



Mesajul:




www.control-med.com
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one